✍️Invitație la vulnerabilitate
Ai curaj și arată-ți adevărata bogăție.
Vreau să colind lumea🌏
Asta era unul din cele mai arzătoare visuri ale mele.
Încă de când eram copil, pe la 8 – 9 ani, aveam în suflet dorința asta.
Să hoinăresc și să mă bucur de libertate.
Acum îmi amintesc amuzată, prima zi de școală, când eram întrebați: ce ați făcut în vacanță?
Mă durea întrebarea asta și de câte ori îmi venea rândul să vorbesc, aveam un nod în gât.
Colegii se lăudau care mai de care cu stațiunile de pe litoralul românesc( la vremea aia, vremea lu’ Ceaușescu nu se pleca prin țări străine) și își etalau hainele noi cumpărate de mamaia sau mamițica lor.
Eu, același jerseu, căpătat și ăla de la o vecină, peste aceeași uniformă, care îmi rămânea tot mai mică și tot mai scurtă.
– Ha, ha….ți-a rămas mic jerseu’ ăsta, uite ce mâneci scurte are.
– Așa se poartă, tu habar n-ai ce-i moda.😂
– Ha, ha! Uite ce scurtă ți-e uniforma, imediat ți se vede c_ru”.😥
– Așa-i că-mi șade bine?
– Da’ tot cu papucii ăia jerpeliți, vii la școală?
– Da, am mai multe perechi ( a lu’ mama, a lu’ tata, a lu’ frate-meu 🙈) dar ăștia îmi plac cel mai mult pentru că se asortează cu îmbrăcămintea😅
Ce fashionistă eram, mvaaaai😂
Recunosc, uneori îmi venea să le zic câteva de noroc, așa cum mă învăța bunica🙈
Știam că se potolesc singuri, că le vine rându’ să se gudure pe lângă mine ca să-mi ceară să copieze la extemporal sau să-mi copieze temele.
– Și, am ajuns la Dana, auzeam vocea învățătoarei.
Știi tăcerea aia spartă de chicoteli?
– Ce ai făcut în vacanță?
– Am citit, mi-am făcut temele și lecturile pentru școală și m-am jucat cu copiii.
Ne făceam veacu’ pe stradă și pe deal, toată vara. Făceam colibe, cartofi copți în jar și mâncam pită cu slană prăjită și cu roșii nespălate, șterpelite din grădina lu’ bunica.
Luam cu noi pe deal și ieduțu’ lu’ unchiu. Ne mânca zilele când intra prin cucuruzu’ vecinilor și trebuia să-l scoatem de acolo repede până nu le distrugea toată cultura.
Eram printre puținii din clasă care nu a fost cu părinții la mare și mă tot gândeam, cum poate fi marea aia chiar atât de mare, cum povestesc copiii ăștia?
În mintea mea se derulau imagini cu marea, cu lume multă, cu tarabe… Mă proiectam acolo.
Când o să mă fac mare, o să merg și eu la mare. Pă banii mei.
Pe la 14 ani am început să croșetez și să-mi fac singură haine.
Bogații de pe stradă îmi dădeau fulare din alea din PNA ( ața aia moale și faină), avute prin casă, le desfăceam și îmi croșetam bluze colorate și vesele.
O tanti care mă plăcea a văzut ,, creațiile,, mele și a început să-mi dea comenzi: fă-mi și mie un pulovăr dinăla fain ca al tău.
– Ție îți fac pe gratis, pentru că ești bună cu mine.
– Nu-mi trebe pe gratis, tu copilă, io te plătesc.
No, bine, plătește-mă.
Tanti le-a povestit și la alții.
Și am început să am clienți.
Aiii mamăăă, ce repede îmi mergeau mâinile.
Croșetam bluze pe bandă rulantă și oriunde mergeam aveam la mine punga cu gheme și cu andrele.
Calculasem io, la vremea aia, după ce am învățat toate prețurile, la toate ghemele și sulurile de ață din magazinele existente în oraș, că tot fularele au cel mai avantajos preț.
Din banii câștigați începusem să investesc și să-mi fac stocuri, ca nu cumva să primesc comenzi și să nu găsesc la timp marfă în magazin.
Și mai făceam o bluză, și încă o bluză, și încă o bluză…și deja eram pe ,,bogăție,,.
Prima mea vacanță la mare a fost la 18 ani și am stat la mare mai mult de o lună.
Apoi am început să merg la mare și de 3 ori pe vară.
Am o tolbă plină, despre hai-huielile mele adunate de prin lume.
O să îți mai scriu despre asta.
Acum te las pentru că am de făcut bagaje.
Acum am ajuns să nu mai dau bani pe excursii, pentru că sunt fată harnică și compania cu care colaborez mă răsfață cu concedii de 5 stele.
Până una alta, anul ăsta am fost în Mexic și apoi am dat o fugă în minunatul Miami pe care abia am așteptat să-l revăd.
Te las cu bucurie și cu dor nebun de hoinăreală.
PS. Habar n-am ce am făcut, da’ și tricoul pe care îl am în poza asta mi-a rămas mic, da’ așa era moda in America, anu’ trecut.
Lăsând gluma la o parte, mă uit la jumătatea plină a paharului și experiențele despre care ți-am povestit m-au ajutat în viață să scot leoaica din mine, să mă provoc, să îmi întăresc valorile și să mă uit diferit la condițiile în care am crescut.
Am realizat în timp, cât de bogată sunt și cum s-a aprins în mine spiritul antreprenorial, încă de când eram mică ( știi tu la care bogăție mă refer).
E adevărat, că multă vreme am fost mânată de ambiția de a demonstra, de a concura cu alții, apoi când am mai crescut am înțeles cât de benefică este competiția cu mine.
Asta mă ajută mult și în munca cu oamenii din echipă și de multe ori când îi aud cum inventează scuze sau găsesc vinovați pentru insuccesul lor, zâmbesc și îi ajut să-l identifice corect pe ,, hoțul de visuri,,.
Care sunt momentele picante din viața ta, care te-au ajutat să devii omul de azi?
